Web Analytics
scris miercuri, 19.11.2025

Actorul Marius Manole și pianistul Mihai Ritivoiu vin la Filarmonica Pitești

Actorul Marius Manole și pianistul Mihai Ritivoiu vin la Filarmonica Pitești

Turneul național „Cealaltă voce. Exiluri uitate ale pianului” a demarat, în 18 noiembrie, la Cluj-Napoca și continuă la Pitești, Craiova și București. Recitalul cameral de la Pitești se va desfășura vineri, 21 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional.

Actorul Marius Manole și pianistul Mihai Ritivoiu vor da viață celor trei personalități ale pianisticii românești de anvergură universală: Dinu Lipatti (la 75 de ani de la trecerea în eternitate), Radu Lupu (la 80 de ani de la naștere) și Mîndru Katz (la 100 de ani de la naștere).

Citește și Pitești. Film pentru copii, sâmbătă, la Cinematograful „Mircea Diaconu”

„În premieră, publicul va cunoaște scrisori din arhivele CNSAS trimise de cei trei pianiști părinților lor, relevante pentru contextul dramatic din România comunistă în care aceștia au fost constrânști să aleagă calea exilului. Textele, aduse la viață prin prezența actorului Marius Manole, au fost redescoperite în ultimii ani datorită cercetărilor derulate de muzicolog Monica Lup, realizator de emisiuni muzicale la Radio România Muzical, manager de proiecte culturale. Vor fi prezentate, în alternanță cu scrisorile, lucrări muzicale din repertoriul acestor mari pianiști – „Sonata op. 27 nr. 2”, „a lunii” de Ludwig van Beethoven (Mîndru Katz), „Impromptu D899 op.90 nr.3 în Sol bemol major” de Franz Schubert (Radu Lupu), „Alborada del gracioso” de Maurice Ravel (Dinu Lipatti), la care se vor adăuga două lucrări inspirate de temele lui Dinu Lipatti, scrise în cadrul proiectului de doi dintre compozitorii români contemporani reprezentativi, Adina Dumitrescu și Cătălin Crețu, care aduc dimensiunea componistică a moștenirii lui Lipatti în prezent”.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe https://www.bilete.ro/cealalta-voce-filarmonica-pitesti/, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente. Abonamentele rămân valabile!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită