Web Analytics
scris miercuri, 16.04.2025

Acțiune BCCO și DIICOT Pitești. Trei traficanți de droguri, încătușați!

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat, în două cauze, activitatea infracțională a trei persoane (una dintre acestea fiind de cetățenie turcă), cu vârste de 27, 48 și 56 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc, respectiv trafic de droguri de mare risc, în formă continuată – potrivit unui comunicat al IPJ Argeș.

Acțiune BCCO și DIICOT Pitești. Trei traficanți de droguri, încătușați!

Citește și: Delict silvic în Argeș. Prinși cu lipsuri mari la inventar

Citește și: Video. Proxenet din Argeș, săltat de mascați. Tânără exploatată sexual

Din probatoriul administrat în prima cauză, a reieșit că, în acest an, persoana de 27 de ani ar fi procurat, deținut și comercializat, în municipiul București, droguri de risc, canabis și ketamină.

Cercetările efectuate în cea de-a doua cauză au stabilit că, în același interval de timp, persoanele de 48 și 56 de ani ar fi deținut și comercializat, tot în municipiul București, cocaină (drog de mare risc).

Toate cantitățile de substanțe interzise au fost indisponibilizat pe parcursul urmăririi penale.

În urma unei percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanțe vegetale și pulverulente, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

La 16 aprilie, procurorii DIICOT Pitești au dispus reținerea celor trei persoane, pentru 24 de ore. Miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...