Web Analytics
scris marți, 06.08.2024

Accident rutier cu 12 victime, printre care 6 copii. A fost activat planul roșu de intervenție

Un grav accident de circulație a avut loc în județul Suceava, la intersecția drumurilor E85 și DN2, implicând 12 persoane, dintre care șase copii. În urma coliziunii, autoritățile au activat imediat planul roșu de intervenție.

Incidentul a fost provocat de un șofer care, virând stânga fără a se asigura, a lovit un vehicul ce circula regulamentar. Mașina lovită a fost apoi proiectată într-un al treilea autoturism. Trei adulți și cei șase copii implicați în accident au fost transportați de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Traficul pe DN2 a fost întrerupt pe ambele sensuri pentru mai bine de o oră, în urma accidentului.

Citește și: Prefectul Dragoș Predescu: „Îi acuz pe șefii CJ că nu au spus adevărul despre angiograf”   

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. „Din cele 12 persoane implicate în accident, 11 au fost monitorizate medical. În urma investigațiilor medicale, 9 persoane necesită transport  la spital (3 adulți şi 6 minori). Toate victimele sunt conștiente şi cooperante”, a transmis ISU Suceava.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită