Un eveniment rutier a avut loc marți, 1 octombrie, în Argeș. Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Rucăr, care conducea un autoturism pe strada Frasinului din comuna precizată, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de mers înapoi, a acroșat un bărbat de 93 de ani, din localitate – după cum a transmis Biroul de presă al IPJ Argeș.
Citește și: Reduceri pentru studenți la călătoriile cu trenul
În urma evenimentului, pietonul a suferit leziuni, mai exact un traumatism la cap, fiind transportat la spital, cu o ambulanță SMURD, pentru investigații medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
0 Comentarii