Un eveniment rutier a avut loc în dimineața zilei de joi, 12 octombrie în Argeș. Este vorba despre un accident produs pe DN 65, în zona Hanului „Stejarul”, în care o mașină a lovit o femeie, pieton.
Citește și: Pitești. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Olt, care conducea un autoturism din direcția Pitești către Slatina, în localitatea Lunca Corbului, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat o femeie, de 60 de ani, din Bârla.
În urma accidentului, femeia, rănită, a fost transportată la spital, după cum a comunicat Biroul de presă al IPJ Argeș.
Conducătorul auto nu a consumat alcool, potrivit rezultatului verificării cu etilotestul.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
(sursa foto: trecator.ro)
0 Comentarii