Web Analytics

Accident grav la Bălileşti. Printre victime, şi viceprimarul comunei

de | 22.06.2017 10:28 | Actualitate

smurd fetita 1

Un accident deosebit de grav s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 9.30, la Bălileşti. Şoferul unui autoturism a adormit la volan şi a intrat într-un grup de persoane, printre care se afla şi viceprimarul comunei Bălileşti, Ion Voican.

Accidentul s-a petrecut chiar în faţa primăriei Bălileşti. Pe marginea drumului se afla un grup de trei persoane, în momentul în care autoturismul a scăpat de sub control. Din primele informaţii, se pare că viceprimarul comunei nu este singura victimă, în accident fiind rănit şi un alt bărbat în vârstă de 62 de ani.
Viceprimarul Ion Voican a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, unde se află internat pe secţia de ghirurgie. În urma accidentului, a suferit un traumatism cranian şi toracic, fracturi costale şi traumatisme ale membrelor.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul, după ce şoferul implicat le-ar fi declarat că a adormit la volan.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii