În această dimineață, pompierii argeșeni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Popești, între două autoturisme.
Forțele de intervenție au identificat opt victime. Un bărbat în vârstă de aproximativ 76 de ani a decedat. Trei bărbați, cu vârste de aproximativ 40, 50, respectiv 58 de ani, au fost duși la spital cu o autospecială. Alt bărbat în vârstă de aproximativ 47 de ani a fost transportat la spital de echipajul SMURD, iar trei persoane au fost preluate de SAJ.
La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de trei ambulanțe SAJ.
Citește și Ford recheamă în service 1,9 milioane de vehicule la nivel mondial
0 Comentarii