E de probă măsura propusă de executivul câmpulungean spre aprobare Consiliului Local Câmpulung! Cel puțin asta denotă textul proiectului de hotărâre care s-a aflat în dezbatere publică, confom căruia va interveni restricționarea circulației auto pe bulevard doar până la finalul acestui an. Interzicerea mașinilor se va face pe cele două laturi ale străzilor Republicii și Negru Vodă care străjuiesc pastila pietonală denumită Bulevardul ”Pardon” și doar începând cu ora 16.00 a fiecărei zile de sâmbătă și până duminica la miezul nopții.
Practic, pe toamnă și în început de iarnă va fi loc de promenadă și carosabilul destinat circulației rutiere. Conform autorităților, acest lucru se constituie ca un manifest pentru viitorul orașului și un pas important pentru o viață urbană de calitate.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Investiţia de milioane de euro de la Câmpulung care atrage echipa lui Lasconi
0 Comentarii