Web Analytics

A scăzut numărul accidentelor de muncă

de | 2.08.2017 15:10 | Economie

01 ITMArgesPotrivit unei informări a ITM Argeș, în primul semestru al anului 2017, în județul nostru au fost înregistrate 61 de accidente de muncă, mai puține decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total al accidentelor de muncă înregistrate, patru au fost mortale iar 57 soldate cu incapacitate temporară de muncă.

Cele mai multe evenimente s-au petrecut în industria construcțiilor, urmată de transporturi și de industria forestieră. În ceea ce privește cauzele, inspectorii SSM au constatat că au fost generate de necunoașterea de către angajați a instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă, minimalizarea sau ignorarea pericolului la care se expun lucrătorii în timpul efectuării sarcinilor de serviciu, efectuarea de lucrări la înălțime fără utilizarea echipamentelor individuale de protecție. Din punctul de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidențiat că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani dețin ponderea cea mai mare. De asemenea, lucrătorii cu o vechime în muncă de până la 5 ani sunt cei mai expuși riscurilor, persoanele cu o vechime mai mare fiind mai puțin expuse. Scăderea numărului de accidente de muncă este pusă de specialiști și pe seama creșterii numărului de contracte individuale de muncă înregistrate în baza de date. Din punctul de vedere al sănătății și securităţii în muncă, inspectorii ITM au efectuat în prima parte a anului 1.078 de controale, cuantumul amenzilor aplicate fiind de 664.500 lei.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii