În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați telefonic despre faptul că la sediul primăriei municipiului Curtea de Argeș, un bărbat tulbură ordinea și liniștea publică, amenințând cu acte de violență.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, și au identificat persoana în cauză, care a fost imobilizată și condusă la sediul Poliției, pentru verificări.
Citește și Cercetați pentru proxenetism. Duceau fetele în Austria și Italia
Din cercetări s-a stabilit că atacatorul, un bărbat de 28 de ani, din Mălureni, a pătruns în holul instituției, unde a adresat amenințări cu acte de violență, având în mână un briceag, și ulterior o cheie metalică, pe fondul unor discuții contradictorii cu personalul de pază, referitoare la respectarea normelor de acces în sediul instituției.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și amenințare, în care cercetările sunt efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Muncipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 19 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propuneri de luare a unei măsuri preventive.
0 Comentarii