Web Analytics
scris marți, 29.04.2025

A murit Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Văcăroiu și în Guvernul Boc, a murit marți, 29 aprilie, potrivit unui anunț al fiului său.

A murit Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii

Era internat la Spitalul Elias, în București. De Paște a venit acasă la Timișoara, sărbătorind în familie, dar joi s-a simțit rău, așa că a fost din nou internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

Decesul său a survenit din cauza unei insuficiențe cardiorespiratorii.

Citește și: Mihai Leu, în stare critică la Terapie Intensivă

Cel mai probabil, miercuri, 30 aprilie, va fi depus în holul Facultății de Agronomie, astfel încât cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu să o poată face.

Valeriu Tabără s-a născut la 1 iulie 1949 în comuna Sălciua din judeţul Alba. La 34 de ani a devenit doctor în agronomie, iar ulterior profesor universitar.

A fost ministru al Agriculturii în perioada 1994-1996, în Guvernul Văcăroiu, iar apoi, din nou, în perioada 2010-2012, în Guvernul Boc. Retras din politică în 2012, el era președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Șișești”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...