Profesorul universitar doctor în istorie Liviu Maior, fost ministru al Educaţiei a murit, duminică, 5 aprilie, la vârsta de 85 de ani.

Absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a fost unul dintre cei mai importanţi istorici români, specialist în istoria modernă şi în mişcarea pentru emanciparea românilor transilvăneni.
Liviu Maior s-a născut pe 2 octombrie 1940, în Beclean, județul Bistrița-Năsăud. Din anul 1990 a fost profesor universitar titular și conducător de doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie în cadrul aceleiași universități.
În perioada 1984-1991 a fost conducător al clubului sportiv Universitatea Cluj.
A fost decorat cu „Meritul Academic” şi Premiul Academiei Române în anul 1993 şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea a trei universităţi: „Petru Maior” din Târgu-Mureş, „Lucian Blaga” din Sibiu şi „Andrei Şaguna” din Constanţa.
Important om politic şi diplomat, Liviu Maior a fost ministru al Educaţiei între 1992 şi 1996. Din 1996 în 2003 a fost ales senator în Parlamentul României.
Între 2003 şi 2005 a fost ambasador plenipotenţiar în Canada.
Citește și: Theodor Stolojan, îl susține pe Ilie Bolojan: ‘Știe ce are de făcut’



0 Comentarii