Web Analytics
scris marți, 15.04.2025

A murit femeia căutată de poliția din Argeș. Găsită pe un câmp

A murit femeia căutată de poliția din Argeș. Găsită pe un câmp

Veste tragică în cazul femeii din Trivale căutată de poliție încă din 11 aprilie, despre care s-a relatat AICI. Marți, octogenara a fost găsită moartă pe un câmp.

Pe imaginile de supraghere video s-a văzut că femeia ar fi plecat de la locuință sa, singură, pe data 11 aprilie, în jurul orei 17:30. Ultima dată a fost observată în zona unei stații de alimentare cu carburant din zona intersecției DN65 cu DN65B, la ieșirea din municipiul Pitești, către Albota, în aceeași zi, la ora 19:55.

„În ciuda eforturilor susținute depuse de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, a jandarmilor, a pompierilor, a polițiștilor locali și a sprijinului venit din partea comunității, cu profund regret vă informăm că femeia dispărută, ALEXANDRU ANICA, în vârstă de 83 de ani, a fost găsită decedată”, a transmis poliția marți.

Trupul neînsuflețit a fost descoperit pe un câmp din Albota, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru stabilirea cauzelor decesului.

Poliția mulțumește tuturor celor care au distribuit anunțul de dispariție și au oferit informații utile în acest caz.

Citește și Doi medici rezidenți la același spital au murit la două săptămâni distanță. Cauzele încă nu sunt cunoscute

Sursă foto: IPJ Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită