Actrița Elena Caragiu, cea de-a doua soție a lui Toma Caragiu, s-a stins din viață în SUA, la vârsta de 87 de ani. Regretata actriță a fost cea de-a doua soție a maestrului Toma Caragiu, cu care s-a măritat în 1964. La câteva luni de la moartea tragică a lui Toma Caragiu, în timpul cutremurului din 4 martie 1977, Elena Caragiu a emigrat în Statele Unite ale Americii unde a trăit sub numele de Helen Cara-Chester.
În 2009, ea s-a reîntors în România cu intenția de a deschide o casă memorială a lui Toma Caragiu și a fost obligată să plătească despăgubiri lui Maria Caragiu, fiica adoptată a lui Toma Caragiu.
Citește și: Bărbat rănit de urs la Corbeni
Regretata actriță s-a născut pe 18 septembrie 1937, într-o familie de intelectuali din București, ca Elena Bichman, ea fiind botezată în ritul romano-catolic, deși tatăl său era evreu de origine ucraineană.
După terminarea liceului, ea a urmat Facultatea de Geologie la Universitatea din București. În 1959, s-a căsătorit cu actorul și dramaturgul Paul Ioachim, după ce în anul 1958 își realizase visul de a intra la Institutul de Arte (IATC), pe care l-a absolvit în 1962.
Înainte de a lua repartiția la Ploiești și de a-l întâlni pe marele actor Toma Caragiu, Elena a jucat mai multe roluri principale la București, datorită succesului de care s-a bucurat în filmul Porto Franco (rolul Evantia). În 1962, a fost Olguța, în „Sonet pentru o Păpușe” ( regia fiind semnată de Lucian Giurchescu, la Teatrul „C. Nottara”; în 1964 a avut rolul principal în „Băiat bun dar cu lipsuri” la Teatrul Giulești, apoi a jucat în „Insula” de M. Sebastian, la Teatrul de Comedie, etc.
Citește și: Rata de mortalitate în România din cauza cancerului de col uterin, triplă faţă de media europeană
Actrița a fost repartizată apoi la „Teatrul din Ploiești” în 1963, unde a început repetițiile la două piese, în regia lui Valeriu Moisescu, alături de actorul Toma Caragiu, care era atunci directorul teatrului.
Cei doi s-au îndrăgostit nebunește la repetiții, pasiunea dintre ei făcându-l pe Toma Caragiu să divorțeze de actrița Maria Bondar. După un an, Elena a divorțat și ea. Cuplul Elena și Toma Caragiu s-a mutat în București, iar Toma a fost angajat la Teatrul Bulandra.
În 1977, la șase luni de la tragicul deces al lui Toma Caragiu în cutremurul din 4 martie, Elena părăsește singură țara, îndreptându-se cu mașina spre Paris, unde își continuă cariera începută din anii 70′ sub numele de Helene Cara, cu un disc (single) în franceză după cântecele Mariei Tănase.
Pe 21 iunie 1978, Elena a ajuns singură la New York, iar în 1979 Helene cunoscuse un tânăr inginer român cu nume american, John Chester, stabilit la New York din 1976. S-au căsătorit în 1982 în Bahamas; Helene Cara a devenit Helene Cara Chester, numele legal obținut la cetățenia americană acordată în 1984.
În 2009, Elena a revenit în România după 31 de ani. Împreună cu un grup de actori, scriitori și regizori (precum: Radu Beligan, Ion Cocora, Petre Bokor, Horațiu Mălăele,etc.), a înființat Asociația Toma Caragiu pentru a înființa o Casă Memorială în memoria marelui actor.
Sursă text: Click.ro
0 Comentarii