În urma unei boli incurabile, s-a stins din viață comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, colonelul Miron Tănase. Șef de stat major, colonelul Tănase a ocupat funcţia de prim-adjunct al şefului Jandarmeriei Argeş din 2002, iar de anul trecut a fost împuternicit la conducerea inspectoratului. A fost promovat în vara anului trecut ca inspector-şef în urma obţinerii celui mai bun punctaj la concursul organizat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române pentru ocuparea postului rămas vacant, după ce colonelul Ion Chiliment s-a pensionat. Ofițerul de jandarmi avea doar 50 de ani și două fete, Miruna și Cătălina, iar perioada în care s-a aflat la conducerea jandarmilor argeșeni poate fi descrisă în mod categoric ca una liniștită.
Trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus începând de mâine ora 13.00, la Capela Cimitirului Militar situat pe strada Nicolae Dobrin din municipiul Piteşti iar marți, începând cu ora 12.00, va avea loc slujba de înmormântare săvârşită de un sobor de preoţi la Capela Cimitirului Militar, după care, în jurul orei 13.00 va avea loc înmormântarea acestuia la Cimitirul Bisericii Sf. Dumitru-Găvana II, situat pe strada Baloteşti, din Piteşti. Prima care a transmis mesajul de condoleanțe a fost Instituția Prefectului Județul Argeș dar și întreg personalul Jandarmeriei Județului Argeș care și-a exprimat profunda durere și respectul față de comandantul trecut în neființă.
A.C.