Web Analytics
scris duminică, 25.08.2024

A murit Christoph Daum, fostul selecționer al Naționalei României

A murit renumitul antrenor Christoph Daum, care a ocupat funcția de selecționer al echipei naționale a României. După o lungă suferință cauzată de lupta cu cancerul, germanul s-a stins din viață la 69 de ani.

A murit Christoph Daum, fostul selecționer al Naționalei României

Christoph Daum, fostul antrenor al echipei naționale de fotbal a României, a murit sâmbătă la Köln, conform publicației Bild. După o lungă luptă cu cancerul, cunoscutul tehnician „s-a stins în liniște, înconjurat de familie”, au declarat apropiații săi. Daum a condus echipa „tricolorilor” timp de 14 luni, între iulie 2016 și septembrie 2017. Starea sa s-a deteriorat recent, după o lungă perioadă de tratamente cu chimioterapie.

Citește și: Un argeșean de 84 de ani a dispărut de două zile

La doi ani după diagnosticarea cu cancer pulmonar și în contextul deteriorării stării sale de sănătate în ultimele luni, Christoph Daum a pierdut bătălia cu boala sâmbătă, 24 august, conform mai multor surse din Germania.

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în martie 2023, Daum dezvăluia că a descoperit boala întâmplător, în urma unui test banal. „Sfatul meu e să vă testați! Eu am descoperit cancerul la un test obișnuit, nu simțeam nimic. Vă rog, verificați-vă! Iar dacă aflați că aveți cancer nu e sfârșitul vieții! Nu vă mai întrebați „de ce mi se întâmplă mie?”. Sunt cinci sute de oameni depistați cu cancer zilnic! Nu sunteți singuri! Trebuie doar să căutați cei mai buni medici și să urmați tratamentul. Am ascultat medicul, am renunțat la zahăr, fac meditație zilnic. Dacă nu reziști singur, mergi la medici care te pot ajuta!”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...