De la 1 iunie a intrat în vigoare noul Program județean de transport persoane prin curse regulate. Argeșul este unul dintre puținele județe unde a fost încheiată procedura de licitație a noilor programe.
Programul de transport a fost întocmit în baza unui studiu de trafic realizat de Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS, care a luat în calcul indicatori specifici privind fluxul de călători.
„Având în vedere dinamica anuală a fluxului de elevi și angajați care fac naveta, precum și sesizările primite deja pe anumite rute, programul județean de transport persoane va fi revizuit și adaptat punctual în funcție de necesitățile actuale, respectând procedurile și prevederile legale în vigoare. Reprezentanții Consiliului Județean sunt în dialog cu reprezentanții primăriilor, operatorii de transport și toți factorii responsabili în gestionarea transportului public județean”, se arată în informarea de presă.
Deși, în perioada în care programul a fost în dezbatere publică, nu au fost transmise sugestii sau propuneri, cei interesați mai pot transmite propuneri și recomandări la adresa de e-mail: registratură@cjarges.ro sau la secțiunea „Petiții și sesizări” de pe site-ul Consiliului Județean Argeș, la următorul link: https://www.cjarges.ro/petitii-si-sesizari
Informații despre traseele și orarele stabilite prin Programul Județean de Transport Persoane prin Curse Regulate regăsiți pe site-ul Consiliului Județean Argeș, la secțiunea Transporturi și drumuri județene, sau accesând următorul link: https://www.cjarges.ro/programe-judetene
Citește și Reorganizare. Centrul „Doina Argeșului” devine instituție de spectacole
0 Comentarii