Web Analytics
scris duminică, 13.11.2022

A început pelerinajul la biserica „Mavrodolu”, la catafalcul prof. Alexandru Puiu. Primarul Piteștiului, printre primii care au aprins o lumânare

Azi, la ora 12.00, trupul neînsuflețit al celui care a fost fondatorul Universității „Constantin Brâncoveanu”, prof univ. dr. Alexandru Puiu, a fost depus la biserica „Mavrodolu”.

A început pelerinajul la biserica „Mavrodolu”, la catafalcul prof. Alexandru Puiu. Primarul Piteștiului, printre primii care au aprins o lumânare

La catafalc, fiul Ovidiu Puiu, actualul rector, și soția sa, Valentina. Încă de la prânz, au început să vină în serii mai întâi o delegație a PSD Pitești, condusă de Cristian Gentea. Primarul Piteștiului a fost însoțit de soție, de doamna Doina Gentea.

Apoi și-au făcut apariția foști studenți, dar și piteșteni care l-au cunoscut pe profesorul Alexandru Puiu.  De asemenea, au venit să aprindă o lumânare fostul rector al Universității Pitești, Ionel Didea, precum și președintele Senatului UPIT, prof. Mihaela Diaconu, care și-a început cariera didactică universitară la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, sub mentoratul marelui dispărut.

Citește și: Întreaga comunitate academică este în doliu și în tăcere. Profesorul Alexandru Puiu, fondatorul Universității „C-tin Brâncoveanu”, va fi înmormântat luni

La 13.30 și-au făcut apariția o delegație a Universității „Ctin Brâncoveanu”, foști colegi de catedră sau studenți ai profesorului Puiu, din care n-au lipsit protectorul Sebastian Ene și Mihaela Asandei, Cristina Munteanu, Cristina Șerbănică, Laura Moraru, Cristiana Sima, Ion Stoica și Tudor Pendiuc.

La ora 18.00 este așteptat și președintele grupului parlamentar de la Senat, Radu Oprea. Înmormântarea va avea loc mâine, la ora 12.00. (G.G.)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită