Web Analytics

A fost reținut după ce și-a bătut prietena și i-a furat telefonul

de | 3.10.2019 14:43 | Actualitate

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Pitești au reţinut în cursul zilei de ieri un bărbat de 39 de ani, din Pitești, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată și vătămare corporală.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara de 1 octombrie a.c., bărbatul ar fi aplicat mai multe lovituri prietenei sale, de 26 de ani, din Pitești, căreia i-a sustras telefonul mobil.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii