Web Analytics

”A fost lipsă de comunicare între Tehnic şi Juridic. Parcă s-a dorit să se întârzie!”

de | 12.12.2019 13:50 | Politica si Administratie

# Cristian Gentea, despre dosarul firmei Orentex prin care Primăria Piteşti a fost executată de 11 milioane lei

Este deja cunoscută situația stupefiantă prin care Orentex, societatea patronată de către Ştefan Linţă, fost lucrător SRI, a executat Primăria municipiului Piteşti, luându-i din vistierie peste 11 milioane lei (110 miliarde lei vechi). Mai nou, mai vrea să îi ia alte 1,7 milioane lei, ca despăgubire pentru că funcționarii primăriei au întârziat plata sumei respective.
Mai mult, la inițiativa lui Narcis Sofianu (șeful grupului PNL), opt consilieri, trei liberali și cinci social-democrați (inclusiv Cristian Gentea, liderul grupului PSD), au făcut un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii de analiză și verificare. La patru luni de la constituire, comisia nu a ajuns încă la o concluzie.
Am stat de vorbă cu consilierul local Cristian Gentea, membru în respectiva comisie, pentru a ne spune ce l-a frapat cel mai mult în acest dosar răsunător.
”Angajații din compartimentele Juridic și Tehnic de la Primăria Pitești și-au dat adrese unii altora de-a lungul anilor legat de cazul Orentex, unii nu au răspuns… A fost o tergiversare din a cărei cauză s-a ajuns la penalitățile respective. Compartimentele astea de la Primărie sunt ușă în ușă. Chiar nu puteau să facă o întâlnire? A fost o lipsă de comunicare între cei de la Tehnic și Juridic, n-am pomenit așa ceva! Nu știu, parcă s-a dorit să se întârzie… Nu știu dacă vom putea ajunge la o concluzie finală”, ne-a declarat Cristian Gentea.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii