Web Analytics
scris joi, 18.05.2023

A fost lansat apelul pentru achiziția de microbuze electrice pentru elevi, în valoare de 250 de milioane de lei din PNRR

Ministerul Educaţiei anunţă, joi seară, că s-a lansat apelul PNRR pentru achiziţia de microbuze electrice pentru elevi, valoarea totală fiind de 250 de milioane de lei, transmite News.ro.

A fost lansat apelul pentru achiziția de microbuze electrice pentru elevi, în valoare de 250 de milioane de lei din PNRR

”Vizăm îmbunătăţirea transportului şcolar, cu precădere în zonele izolate, cu populaţie scăzută, prin furnizarea de microbuze şcolare electrice, prietenoase cu mediul şi cu un consum energetic redus. Această măsură urmăreşte facilitarea accesului copiilor la educaţie, prin protejarea mediului înconjurător în acelaşi timp, contribuind, totodată, şi la obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030”, a transmis, joi seară, Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Citește și: Rezultatele campaniei de prevenire a cancerului de col uterin pot fi ridicate de la Prefectura Argeș

Sursa citată a precizat că, în cadrul acestui apel, prin intermediul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene, şcolile vor fi dotate cu microbuze electrice graţie finanţării prin PNRR.

”Alocarea financiară PNRR totală pentru achiziţia microbuzelor electrice este de 250 de milioane de euro, fără TVA”, a transmis ministerul.

Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, prin platforma electronică https://proiecte.pnrr.gov.ro, cu respectarea intervalului de depunere: 18.05.2023-13.06.2023.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită