Un tânăr din Slobozia a fost reținut după ce a condus mașina cumnatului său, deși nu avea permis, și a provocat pagube materiale. Argeșeanul a refuzat să îi fie recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei.
Joi, 26 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără drept și refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, și au reținut un tânăr de 22 de ani, din Slobozia.
Din comunicatul poliției aflăm că tânărul, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orei 22:30, ar fi condus mașina cumnatului său, deși nu deține permis de conducere. Iar pe DJ 703 B, în Slobozia, a produs un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale.
Tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, așa că a fost condus la o unitate medicală, dar și acolo a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Citește și Minoră dispărută. Nu a mai ajuns la școală
În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
0 Comentarii