Jurnalul de Arges
Pitești. Zeci de amenzi aplicate pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale din Pitești continuă controalele în municipiu, cu accent pe respectarea legislației privind protecția mediului, curățenia și desfășurarea activităților comerciale.
De la începutul lunii septembrie și până în prezent, în urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.500 de lei. În același interval, au fost dispuse și două măsuri de suspendare a activității, în baza prevederilor O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. O componentă importantă a acțiunilor de control a vizat platformele de colectare a deșeurilor menajere, unde au fost constatate numeroase încălcări ale normelor privind depozitarea și menținerea curățeniei. Potrivit Poliției Locale Pitești, 63 de sancțiuni, în valoare totală de 30.400 de lei, au fost aplicate pentru fapte constatate în zona platformelor de colectare a deșeurilor.
Imaginile surprinse de camerele de monitorizare au contribuit la identificarea unor persoane care au depozitat deșeuri în mod necorespunzător sau au săvârșit alte fapte contravenționale în zona platformelor.
După identificarea persoanelor, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au efectuat verificările necesare și au dispus măsurile prevăzute de lege.
Reprezentanții Poliției Locale Pitești le reamintesc cetățenilor că platformele de colectare a deșeurilor trebuie utilizate corespunzător. Depozitarea deșeurilor în alte condiții decât cele prevăzute de legislație poate atrage sancțiuni.
Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care afectează curățenia și protecția mediului în municipiul Pitești.