Jurnalul de Arges

Alertă de ploșnițe la ASE. Peste 4.000 de studenți cer cursuri online, după apariția unor imagini cu insecte

By Diana Marin · 02/10/2026

Peste 4.000 de studenți ai Academiei de Studii Economice au semnat o petiție prin care cer ca activitatea didactică să se desfășoare online, după ce pe rețelele sociale au apărut imagini despre care aceștia susțin că ar arăta ploșnițe în două clădiri ale instituției. ASE și Direcția de Sănătate Publică București susțin însă că, în urma verificărilor, nu au fost identificate astfel de insecte.

Mai multe imagini cu presupuse ploșnițe în clădirile ASE au circulat în ultimele zile pe rețelele de socializare. Unii studenți afirmă că au văzut insectele în timpul cursurilor sau că le-ar fi dus acasă. Situația a determinat apariția unei petiții online, semnată de peste 4.000 de studenți, prin care aceștia solicită desfășurarea cursurilor în mediul online până la clarificarea situației și remedierea eventualelor probleme.

Un student a povestit că, după ce a ajuns acasă de la cursuri, a observat un insectă pe care a suspectat-o ulterior că ar putea fi o ploșniță. „Când am ajuns acasă după cursuri am observat pe pat un gândac mic. L-am strivit fără să mă gândesc că ar putea fi o ploșniță. După aceea m-am gândit la videoclipul pe care l-am văzut miercuri. Am întors apartamentul cu susul în jos, hainele sunt în saci, iar lenjeriile sunt la mașina de spălat la 60 de grade”, a relatat studentul. Potrivit acestuia, mai mulți colegi au anunțat că nu vor mai merge la cursuri.

Ce spune ASE despre presupusa infestare

Academia de Studii Economice susține că situația a fost verificată atât de firma specializată care efectuează dezinsecția, cât și de Direcția de Sănătate Publică București. Universitatea precizează că, în lunile august și septembrie, în imobilul din Calea Dorobanților au fost efectuate opt intervenții de dezinsecție.

Reprezentanții ASE au transmis că, în urma verificărilor efectuate în cele două clădiri, nu au fost identificate ploșnițe. Din precauție, mobilierul asupra căruia au existat suspiciuni a fost scos din uz și supus procedurilor de dezinsecție. Și Direcția de Sănătate Publică București a transmis că, în urma verificărilor, nu au fost identificate astfel de insecte.

Numărul solicitărilor privind ploșnițele a crescut

Specialiștii spun că numărul solicitărilor legate de prezența ploșnițelor a crescut în ultima perioadă, cele mai multe sesizări venind din partea persoanelor care locuiesc în apartamente.

Biologul Aurelian Pintiliescu explică faptul că, în multe cazuri, oamenii își dau seama de existența unei posibile infestări abia după apariția unor semne precum mușcături, urme de sânge pe lenjerie sau pe saltea.

Potrivit acestuia, inspectorii primesc în prezent până la 20 de solicitări pe zi privind posibila prezență a ploșnițelor, în special în locuințe. În cazul ASE, însă, universitatea și DSP susțin că verificările efectuate până acum nu au confirmat existența unei infestări cu ploșnițe.