Jurnalul de Arges

Campulung. Colectare gratuită a deșeurilor mari. Programul pe zone

By Gabriel Lixandru · 03/10/2026

Primăria Câmpulung, prin operatorul de salubrizare Financiar Urban, anunță o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase pentru locuitorii municipiului muscelean.

Potrivit sursei citate, containerul pentru astfel de deșeuri va fi amplasat în următoarele locuri:

- Cartier Grui - Piață, de luni, 5 octombrie, ora 8:00, până marți, 6 octombrie, ora 16:00;

- Centru – Parc Kretzulescu, de miercuri, 7 octombrie, ora 8:00, până joi, 8 octombrie, ora 8:00;

- Cartier Vișoi – Parcare Balada, de joi, 8 octombrie, ora 9:00, până vineri, 9 octombrie, ora 12:00.

În cazul în care vor apărea modificări privind mutarea containerului dintr-o zonă în alta, acestea vor fi anunțate în timp util.

În container se pot depozita: mobilier, canapele, saltele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, etajere, comode, mese de cafea, mese de toaletă, rafturi etc. NU se colectează deșeuri provenite din construcții, vegetale, periculoase, deșeuri electrocasnice, reziduale, reciclabile, componente auto (ex: parbrize, anvelope) etc.

Aruncarea acestor deșeuri pe domeniul public sau la platformele de colectare a gunoiului menajer se sancționează cu amendă de până la 2000 de lei - mia transmite municipalitatea.