Jurnalul de Arges

Argeș. Dosar de lipsire de libertate, finalizat. Doi musceleni, la judecată

By Gabriel Lixandru · 30/09/2026

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat zilele trecute cercetările într-un dosar de lipsire de libertate în mod ilegal, care-i vizează pe doi musceleni.

Biroul de presă al IPJ Argeș reamintește că, la 13 septembrie, polițiștii Secției 2 Pitești au fost sesizați că un bărbat ar fi constrâns o femeie să se urce într-un autoturism, în timp ce se aflau în parcarea unui supermarket din municipiu, iar apoi au părăsit zona, îndreptându-se către comuna Bascov.

Polițiștii au identificat în trafic, pe raza comunei Băiculești, autoturismul în cauză, dar și persoanele care au facut obiectul sesizării, respectiv o tânără de 22 de ani, din județul Teleorman și un tânăr de 20 de ani, din Câmpulung, fostul ei concubin, autoturismul fiind condus de un bărbat de 26 de ani, din Câmpulung.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în aceeași zi, după administrarea probatoriului, politiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului de 20 de ani. În ziua următoare, față de tânărul de 20 de ani, precum și față de bărbatul de 26 de ani a fost dispusă cercetarea sub control judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.