Jurnalul de Arges
Mamadou Mendy, noul jucător al lui FC Argeş
Mamadou Mendy este noul jucător al echipei FC Argeş, potrivit argesfc.ro.
Născut pe 4 octombrie 1998, la Guédiawaye, în Senegal, Mamadou Mendy are 1,85 m și evoluează cu precădere în banda stângă a atacului. Polivalența sa îi permite să joace și ca extremă dreaptă sau atacant central.
Mendy și-a început formarea la SPES Academy, în țara natală, unde a evoluat și pentru Guédiawaye FC, înainte de a face pasul către fotbalul european. În februarie 2018 a ajuns în Muntenegru, la Mladost Podgorica. Chiar în primul sezon a cucerit Cupa Muntenegrului, ediția 2017– 2018. În tricoul formației din Podgorica a bifat și două apariții în preliminariile UEFA Europa League, în sezonul 2019–20. Parcursul său în prima ligă muntenegreană a continuat la Jezero și Petrovac. La ultima dintre acestea s-a remarcat în sezonul 2022–2023, încheiat cu 10 goluri în 32 de meciuri de campionat.
După cinci ani petrecuți în Muntenegru, Mendy a făcut pasul către fotbalul turc. În vara anului 2023 a semnat cu İstanbulspor, alături de care a evoluat în Süper Lig. În sezonul 2024–25, senegalezul a fost împrumutat la Sakaryaspor, unde a înregistrat 31 de apariții și 10 goluri în TFF 1. Lig, al doilea eșalon al fotbalului turc. Revenit la İstanbulspor, Mendy a încheiat sezonul 2025–2026 cu 30 de apariții și două goluri în campionat, la care s-au adăugat trei meciuri și două reușite în Cupa Turciei.