Jurnalul de Arges

Peste 350 de elevi din Bascov au participat la ecologizarea comunei

By Jurnalul de Arges · 24/09/2026

Sâmbătă, 19 septembrie, primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, a coordonat acțiunea de ecologizare “Let’s do it, Romania” din localitate. La această acțiune au participat peste 350 de elevi de la Școlile Gimnaziale „Virgil Calotescu“ și Valea Ursului, însoțiți de cadrele didactice, părinți și bunici.
„Sunt convins că, prin aceste acțiuni, devenim mai buni, mai atenți la lumea din jurul nostru! Împreună am învățat cât de important este să păstrăm natura curată, să fim mai responsabili și să avem grijă de mediul în care trăim!
Mulțumim tuturor celor implicați, conducerea Școlii Gimnaziale „Virgil Calotescu“, cadrelor didactice, elevilor, părinților și bunicilor, reprezentanților Primăriei Bascov, care, prin prezența lor la această acțiune, au tradus tema acestei acțiuni, „TU CE LAȘI ÎN URMA TA?”, cu un simplu răspuns: grijă pentru natură!”
, a transmis primarul Gheorghe Stancu.
M.S.