Jurnalul de Arges
Greu cu fondurile la Câmpulung! În prima jumătate a anului s-a cheltuit un sfert din ce s-a prevăzut
Execuția bugetară a municipiului Câmpulung are un nivel mai ridicat față de alți ani, însă tot sunt dificultăți în a închide un an cu îndeplinirea prevederilor inițiale. Și, de regulă, minusul cel mai mare este cel înregistrat la capitolul subvențiilor atrase, cu deosebire a fondurilor primite prin programe naționale și europene.
Din acest punct de vedere, prima jumătate a anului 2026 a marcat o realizare pe sfert a execuției cheltuielilor. Spre exemplu, la capitolul Locuințe, servicii și dezvoltare publică, din totalul inițial de bani atrași prin PNRR, însumând aproape 59 de milioane de lei, s-au utilizat în jur de 16 milioane. Tot legat de fonduri PNRR, la Transporturi e un zero din circa șase milioane, însă sunt licitații în curs de desfășurare. Și nu este singurul caz, astfel că, față de alți ani, municipiul muscelean va avea o execuție bugetară mult mai bună, cel puțin în ceea ce are legătură cu fondurile atrase.
C.I.B.