Jurnalul de Arges

Turistul căzut într-o râpă la Vf.Mircii a fost găsit mort

By Alina Crangeanu · 13/09/2026


Toți salvatorii montani ai Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Argeș, sunt, de ieri după-amiază, mobilizați într-o misiune dificilă în Munții Făgăraș, la Vârful Mircii.


Un turist a căzut aproximativ 200 de metri, accidentul fiind, din păcate, mortal. În acest moment, echipele Salvamont Argeș și Salvamont Sibiu acționează pentru recuperarea și evacuarea trupului neînsuflețit.

Iată ce transmit salvatorii:
"Zona este foarte expusă și dificilă, iar salvatorii montani sunt pe munte de multe ore, după o noapte de intervenție. Oboseala este mare, însă întreaga echipă rămâne concentrată asupra misiunii.
În aceste condiții, vă rugăm să înțelegeți că eventualele intervenții solicitate în alte zone pot avea un timp de răspuns mai mare decât în mod normal.
Vă rugăm să nu vă supraestimați puterile, să evitați traseele dificile și zonele expuse și să vă planificați cu responsabilitate fiecare drumeție.
Salvatorii montani sunt oameni. Și ei obosesc. Astăzi, toți sunt acolo unde este cea mai mare nevoie de ei.
În caz de urgență, apelați 112 sau Dispeceratul Național Salvamont.