Jurnalul de Arges

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni! Ce vizează ancheta procurorilor

By Gabriel Lixandru · 11/09/2026

Procurorii DNA București au descins miercuri, 9 septembrie, la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni din Argeș, într-o anchetă ce vizează, conform unor surse, un concurs de angajare, în care subiectele ar fi fost livrate dinainte.

Potrivit acelorași surse, anchetatorii au ridicat documente și alte probe considerate relevante pentru cercetări: calculator, telefoanele mobile ale candidaților, precum și al managerului Adriana Molfea.

Nu au fost furnizate detalii despre persoanele vizate ori despre presupusele fapte ale acestora. Cercetările DNA sunt în desfășurare și ele ar viza, din câte se spune, și alte unități spitalicești.