Jurnalul de Arges

Mesajul lui Bolojan, după întâlnirea cu investitorii străini: „Vom face eforturi pentru ca rata de absorbție a fondurilor din PNRR să se maximizeze până la sfârșitul anului”

By Bianca Solomon · 08/09/2026

România are nevoie, cât mai rapid, de un guvern cu puteri depline, transmite premierul Ilie Bolojan, după o întâlnire, la Palatul Victoria, cu o delegație de investitori, între care reprezentanți ai J.P. Morgan, ai unor companii străine și ai unor instituții financiare internaționale, transmite guvernul. Discuțiile s-au concentrat pe deficitul bugetar, costurile de finanțare și fondurile europene, dar investitorii au atras atenția și asupra unui risc mai puțin convenabil pentru guvern: schimbările de configurație politică ar putea încetini reformele și reducerea deficitului. Acesta a mai susținut că guvernul va face eforturi pentru ca rata de absorbție a fondurilor din PNRR să se maximizeze până la sfârșitul anului.

Conform reprezentanților guvernului, discuțiile au vizat, în principal, evoluția finanțelor publice, perspectivele privind deficitul bugetar, costurile de finanțare ale statului, absorbția fondurilor europene și necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală și a reformelor începute, pentru menținerea stabilității fiscale și a încrederii investitorilor.

„Reprezentanții companiilor au apreciat măsurile adoptate de guvern în ultimul an pentru reducerea deficitului bugetar și controlul cheltuielilor publice, subliniind că rezultatele obținute au contribuit la menținerea încrederii investitorilor în economia României. Investitorii au subliniat însă că rezultatele obținute până acum trebuie consolidate și că predictibilitatea politicilor economice și fiscale este esențială pentru deciziile de investiții pe termen mediu și lung. În acest context, reprezentanții mediului de afaceri și-au exprimat preocuparea față de riscul ca schimbările de configurație guvernamentală să afecteze ritmul reformelor, controlul cheltuielilor publice și traiectoria de reducere a deficitului bugetar”, a transmis guvernul.