Jurnalul de Arges

FC Voluntari – FC Argeș, astăzi, de la ora 17.30, în etapa a opta din SuperLiga

By Monica Cristea · 07/09/2026

Etapa a opta din SuperLiga programează jocul FC Voluntari și FC Argeș, care se va disputa astăzi, de la ora 17.30.

FC Voluntari a obținut toate cele cinci puncte acumulate în actualul sezon pe teren propriu. Ilfovenii au înregistrat până acum o victorie, 1-0 cu UTA, și două rezultate de egalitate, ambele 2-2, cu FC Botoșani și Oțelul.

De partea cealaltă, FC Argeș a reușit să câștige cu 1-0 partida disputată în deplasare împotriva Universității Craiova, pe 9 august 2026. Acesta a fost singurul succes obținut de piteșteni în ultimele șapte deplasări din campionat. În celelalte șase partide, FC Argeș a bifat două remize și patru înfrângeri.

Antrenorul Bogdan Andone cunoaşte bine echipa adversă. Tehnicianul a pregătit-o pe FC Voluntari în sezonul 2020-2021, când a stat pe bancă în 21 de meciuri de campionat. Bilanțul său a fost de șase victorii, șase remize și nouă înfrângeri.

Bogdan Andone și Florin Pîrvu s-au mai întâlnit o singură dată din postura de antrenori în Superliga. Confruntarea a avut loc pe 4 mai 2024, când FC Botoșani și FC Voluntari au terminat la egalitate, scor 0-0.

Cele două formații s-au întâlnit de 10 ori în principala competiție internă. FC Voluntari a câștigat două dintre aceste partide, ambele succese fiind obținute în deplasare. FC Argeș are cinci victorii, în timp ce alte trei confruntări s-au încheiat la egalitate.

Cea mai clară victorie din istoria duelurilor directe în campionat îi aparține tot formației piteștene. Pe 6 mai 2021, FC Argeș a învins FC Voluntari cu 3-0.

Ultima confruntare directă în Superliga s-a disputat pe 2 aprilie 2023. FC Argeș a pierdut atunci, pe teren propriu, cu 0-2 în fața lui FC Voluntari.