Jurnalul de Arges
Argeș. Conducea fără permis, băut și avea doi oameni în portbagaj
În noaptea de 4 spre 5 septembrie, în jurul orei 1.00, polițiștii din Rociu au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 659, în comuna Ștefan cel Mare, din județul Argeș.
Din verificări a reieșit că bărbatul în cauză nu figurează ca deținător de permis de conducere și au rezultat indicii că ar putea fi băut. De asemenea, în autovehicul se aflau șapte persoane, printre care și doi minori, două dintre acestea aflându-se în portbagajul autoturismului - potrivit IPJ Argeș.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii, prin analize de specialitate, a valorii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor.
De asemenea, din verificări a reieșit că autoturismul în cauză nu avea asigurare R.C.A. valabilă, fiind reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Cercetările continup pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor ce se impun.