Jurnalul de Arges
2 Septembrie 2005: A încetat din viaţă Alexandru Paleologu, scriitor, diplomat și om politic
La data de 2 Septembrie 2005 a încetat din viaţă Alexandru Paleologu, scriitor, diplomat si om politic („Bunul simţ ca paradox”, „Souvenirs merveilleux de l’Ambassadeur de Golans”, „Sfidarea memoriei”, convorbiri cu Stelian Tănase, „Politeţea ca armă”).
Alexandru (Alecu) Paleologu (n. 1919, București, România – d. 2005, București, România) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și politician român. Este tatăl lui Theodor Paleologu.
Tatăl său (Mihail Paleologu, n.1884, d.1956) a fost deputat PNL și apoi secretar general în Ministerul de Justiție (1930) și la Finanțe (1932).
Alexandru Paleologu a absolvit Liceul Spiru Haret din București și apoi a studiat la Universitatea București, unde este licențiat al Facultății de Drept.
În 1944, devine referent la Comisia Română de Aplicare a Armistițiului, iar între 1946 și 1948 este atașat de legație la Ministerul Afacerilor Externe al României. La Comisia de Armistițiu a fost angajat de Ionel Christu la începutul lunii octombrie 1944 într-o echipă de tineri, din care mai făceau parte Teddy Trancu, Sandu Danielopol, Gheorghe Vetra și Vlad Skeletti. La Ministerul de Externe este angajat în urma unui concurs de admitere.
Este dat afară din diplomație în 1948 de Ana Pauker. Alexandru Paleologu nu a fost niciodată legionar sau fascist. În autobiografia redactată în penitenciarul Botoșani, Al. Paleologu scrie: „În toamna anului 1940, după instaurarea dictaturii legionare am inițiat cu mai mulți prieteni și colegi organizarea clandestină a unui grup de tineret universitar cu vederi democratice, care urma să se manifeste prin publicații, conferințe etc. în spirit umanist, antilegionar și democratic, raționalist, critic și antimistic”.
Urmărit de Securitate, se ascunde sub un nume fals (Ion Crăifăleanu) în orașul Câmpulung-Muscel până în ianuarie 1956, când fapta pentru care fusese urmărit se prescrisese și putea reintra în legalitate. Însă în 1959 a fost arestat în Lotul Noica-Pillat. Arestările în respectivul lot încep în decembrie 1958, cu Constantin Noica, iar ultimul arestat din lot, în ianuarie 1960, este Nicolae Steinhardt. Sunt arestați 23 de intelectuali anchetați și condamnați la pedepse de la 6 ani până la 25 de ani de muncă silnică. Paleologu este arestat pe 8 septembrie 1959, fiind obligat, la ora 2 noaptea, să-și strângă câteva lucruri apoi, urcat într-o dubă și dus la celebra închisoare „Malmaison” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (București) și condamnat la 14 ani de muncă silnică cu confiscarea averii și 7 ani de degradare civică, pe motiv de „uneltire” contra regimului comunist.
În timpul detenției a fost racolat de Securitate ca informator. Alexandru Paleologu a fost bun prieten cu Nicu Steinhardt. Al. Paleologu a declarat (în Tudorel Urian, op. cit., p. 65): „Când i-am mărturisit [lui Steinhardt] prima oară - pentru că lui i-am mărturisit, înainte de apariția mărturiei mele publice din volumul Sfidarea memoriei, mi-a replicat: Eu eram sigur demult de lucrul acesta, mă așteptam, dar nu m-am ferit de tine nicio clipă...”
A fost grațiat în 1964 și iese din închisoare la 24 iunie în acel an.
În libertate urmează o perioadă de readaptare. Este reintegrat pe post de cercetător științific la Institutul Academiei Române pentru Istoria Artei, Secția Artă Veche. Devine secretar literar la Teatrul „C. I. Nottara” din București în 1967 și membru al Uniunii Scriitorilor, iar între 1970 și 1976 este redactor la Editura Cartea Românească.
După revoluția din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franța începând cu 31 decembrie 1989 și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității, autointitulându-se chiar „ambasadorul golanilor”, cât și din cauza vederilor sale monarhiste. După aceea, devine membru al Partidului Alianței Civice, înființat de Nicolae Manolescu, fiind ales între 1992 și 1996 senator în circumscripția electorală Argeș. Și-a continuat mandatul de senator din partea Partidului Național Liberal, fiind între 1996 și 2000 senator de Vrancea și între 2000 și 2004 senator de București.
În 1990 a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Masonice Naționale din România, cu sediul la Paris.
A decedat la 86 de ani în casa sa de pe strada Armenească nr. 34 din București.