Jurnalul de Arges
Sorana Cîrstea, debut convingător la US Open 2026. Românca s-a calificat în turul doi după un set câștigat cu 6-0
Sorana Cîrstea s-a calificat fără mari emoții în turul al doilea al turneului US Open 2026. Jucătoarea română a învins-o pe austriaca Julia Grabher, locul 114 WTA, cu scorul de 6-3, 6-0.
Cîrstea, cap de serie numărul 16 la competiția de la Flushing Meadows, a avut un prim set echilibrat, în care cele două jucătoare și-au pierdut de mai multe ori serviciul. În total, au fost cinci break-uri, însă românca a fost mai eficientă în momentele importante și a reușit să încheie setul cu 6-3.
A doua manșă a fost însă mult mai clară. Sorana Cîrstea a dominat jocul și nu i-a oferit adversarei nicio șansă, impunându-se categoric cu 6-0. Partida disputată la New York a durat o oră și 29 de minute.
Cîrstea o va întâlni în turul doi pe Diane Parry
În turul al doilea, Sorana Cîrstea va avea parte de un adversar mai bine clasat. Românca o va întâlni pe franțuzoaica Diane Parry, ocupanta locului 31 în clasamentul WTA.
Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum într-un meci oficial din circuit, astfel că partida de la US Open va reprezenta prima confruntare directă dintre ele. Pentru calificarea în turul al doilea, Cîrstea va primi 70 de puncte WTA și un premiu în valoare de 190.000 de dolari.