Jurnalul de Arges
Alina Gorghiu laudă inițiativa primarului din Bârla privind prevenirea violenței și a criminalității informatice
Deputata Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, salută implicarea primarului comunei Bârla, Gică Voicu, care, împreună cu reprezentanții IPJ Argeș, invită localnicii la un dialog despre prevenirea violenței în familie și prevenirea criminalității informatice.
Dezbaterea publică este programată luni, 31 august 2026, de la ora 10:00, la Căminul Cultural din satul Bârla.
În ceea ce privește violența domestică, întâlnirea se desfășoară în cadrul campaniei educative pentru promovarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, sub mesajul „Protejează-ți viața! Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol!”. Localnicii vor putea afla informații despre măsurile de protecție disponibile și despre modul în care poate fi utilizată monitorizarea electronică în situațiile de risc.
A doua temă vizează siguranța în mediul online, în cadrul „Campaniei Hi-digital”, participanții urmând să primească informații și recomandări pentru prevenirea criminalității informatice.
Alina Gorghiu a apreciat demersul și a subliniat importanța dialogului direct cu cetățenii.
„Când un primar de comuna mare se implică total în comunitate se simte! Gica Voicu, primarul comunei argeșene Bârla, împreună cu IPJ Argeș, discută cu oamenii din comună despre violență și cum se poate controla un fenomen complex și de condamnat. Felicitări pentru inițiativa! Dialogul acesta este necesar în orice loc, rural sau urban”, a transmis Alina Gorghiu.
Organizatorii îi îndeamnă pe locuitori să participe în număr cât mai mare și să transmită informațiile persoanelor care ar putea beneficia de acestea, în special celor aflate în situații vulnerabile.