Jurnalul de Arges

Primarul Cristian Gentea: „Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când oraşul are locuri suficiente pentru antepreşcolari!”

By Jurnalul de Arges · 27/08/2026

Lucrările de renovare energetică a Creșei nr. 8 – Smeurei din Pitești au fost finalizate. Marți, 25 august 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor, fiind ultima dintre investițiile PNRR asumate de Municipiul Pitești în acest exercițiu financiar. Va funcționa cu 4 grupe a câte 20 de copii, respectiv 80 de locuri, cu posibilitatea extinderii serviciilor până la 96 de copii.

„Odată cu finalizarea acestei investiții, Piteștiul are 13 creșe, iar capacitatea existentă acoperă întregul deficit de locuri. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când orașul are locuri suficiente pentru antepreșcolari! Este una dintre investițiile care arată cel mai clar ce înseamnă să folosim fondurile europene pentru lucruri concrete: infrastructură modernă, condiții mai bune pentru copii și, mai ales, capacitatea de creșe necesară familiilor din Pitești”, este mesajul transmis de primarul Cristian Gentea.
Proiectul a inclus termoizolarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, modernizarea instalațiilor, montarea de panouri solare și fotovoltaice, iluminat LED și lucrări pentru creșterea siguranței la incendiu.
M.S.