Jurnalul de Arges

Beți – morți în centrul Piteștiului

By Alina Crangeanu · 17/08/2026

Astăzi, 17.08.2026, în jurul orei 18:00, o patrulă din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Pitești, aflată în serviciul de patrulare în zona centrală, a intervenit în apropierea Mall Trivale, ca urmare a unei sesizări potrivit căreia, în zona respectivă, era tulburată ordinea și liniștea publică.

La fața locului au fost identificate două persoane, un bărbat și o femeie, în vârstă de 36, respectiv 30 de ani, domiciliate în municipiul Sighișoara, care tulburau liniștea publică prin adresarea de injurii trecătorilor.

Persoanele se aflau în stare avansată de ebrietate și erau însoțite de doi minori, care, potrivit constatărilor, erau folosiți în scopul cerșetoriei. Menționăm că persoanele în cauză fuseseră sancționate, cu doar câteva ore înainte, pentru consum de alcool pe domeniul public.

Având în vedere starea acestora, a fost solicitat un echipaj medical la fața locului. Cele două persoane au refuzat transportul la spital și au devenit recalcitrante atât față de personalul medical, cât și față de polițiștii locali, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul colegilor din cadrul Serviciului Intervenție la Evenimente.

Citește și Doi tineri au rămas cu mașina în pană pe un drum forestier din Arefu. Jandarmii montani i-au coborât în siguranță

În urma verificărilor, polițiștii locali au aplicat trei sancțiuni contravenționale pentru injurii și tulburarea ordinii și liniștii publice, conform prevederilor legale în vigoare.

Ulterior, persoanele au fost conduse la Secția nr. 1 de Poliție, în vederea continuării verificărilor.

Poliția Locală Pitești face apel către cetățenii municipiului să nu încurajeze fenomenul cerșetoriei și să nu ofere bani sau bunuri persoanelor care practică această activitate.