Jurnalul de Arges
Trei zile de tradiție, cântec, joc și voie bună, între 21 și 23 august 2026, la Corbeni, în Argeș
Câți dintre noi mai avem bunici care să ne povestească despre originile noastre, despre lumea de altădată și despre o viață trăită simplu, dar cu rost? Poate că răspunsul îl știm cu toții. Și poate tocmai de aceea suntem, astăzi, tot mai des în căutarea acelor povești și a adevărurilor care ne leagă de rădăcinile noastre.
Iar rădăcinile se simt cel mai bine atunci când îți pui opincile în picioare și te prinzi în horă. Când auzi cântecul vechi, descoperi un meșteșug uitat sau îmbraci, măcar pentru o zi, un costum popular. Pentru că există lucruri care nu se demodează niciodată: tradiția, autenticitatea și bucuria de a fi împreună.
Între 21 și 23 august 2026, Corbeniul devine locul unei adevărate sărbători a tradițiilor românești. Aici va avea loc Festivalul „Tradiții Argeșene”, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, un eveniment care își propune să readucă în prim-plan obiceiurile, meșteșugurile și atmosfera sărbătorilor de odinioară.
Organizatorii promit trei zile pline, în care tradiția nu este doar privită, ci trăită.
Vizitatorii vor putea descoperi bucate pregătite la ceaun și la proțap, se vor putea prinde în hora satului și se vor bucura de concerte live susținute de artiști renumiți.
Un loc aparte îl vor avea meșterii populari, care vor transforma festivalul într-un spațiu al descoperirii și al învățării. În cadrul atelierelor interactive, cei interesați vor putea afla secretele unor meșteșuguri tradiționale precum confecționarea opincilor, împletiturile din nuiele, fierăria sau modelarea lutului.
Iar pentru cei mici, dar și pentru cei mari, festivalul pregătește o apariție spectaculoasă: artiști pe picioroange, îmbrăcați în straie de sărbătoare, gata să aducă un plus de culoare și magie evenimentului.
Distracția va fi completată de concursuri inedite și provocări pentru cei mai curajoși. Participanții își vor putea demonstra îndemânarea la competiții precum „Cine ține cel mai mult halba de bere?”, întrecerea la tăiat lemne și bătut cuie sau degustarea, legat la ochi, a unor bunătăți tradiționale.
Festivalul „Tradiții Argeșene” a depășit deja granițele unei simple sărbători locale. La ediția din acest an sunt așteptați oaspeți din țări aflate la mii de kilometri distanță, de la Japonia până în Statele Unite, veniți special pentru a descoperi energia și autenticitatea acestui eveniment.
Ziua de 23 august, ultima zi a festivalului, va fi una cu o încărcătură aparte. În spiritul sărbătorilor de odinioară, când românii lăsau pentru o vreme munca deoparte și întindeau mesele pentru a petrece împreună, Corbeniul va răsuna de joc și cântec până târziu.
Iar seara se va încheia spectaculos, cu un foc de artificii.
Așadar, dacă vreți să vă revedeți rădăcinile, să descoperiți tradiții autentice, să petreceți timp alături de familie sau prieteni și să vă bucurați de atmosfera unei mari sărbători românești, aveți toate motivele să puneți Corbeniul pe lista destinațiilor din acest sfârșit de săptămână.
Festivalul „Tradiții Argeșene” vă așteaptă între 21 și 23 august 2026, la Corbeni, în Argeș, pentru trei zile în care tradiția prinde viață.
Organizator: Asociația Vocart
Parteneri: Consiliul Județean Argeș și Primăria Comunei Corbeni
Parteneri media și promovare: Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” Curtea de Argeș, ExplorisHub, BackUpImage, Radio România Antena Satelor