Jurnalul de Arges
Bacalaureat. 628 de candidați înscriși la proba la alegere în Argeș
Sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat 2026 a ajuns la finalul probelor scrise. Miercuri, 12 august, candidații au susținut proba scrisă la alegere profilului și specializării.
La nivelul județului Argeș, pentru această probă s-au înscris 628 de candidați, dintre care 107 au absentat. A fost înregistrat un singur incident, un elev de la Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” Pitești a fost prins cu fițuici la Bac.
Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, următoarea etapă este programată pentru 18 august, când vor fi afișate rezultatele inițiale ale probelor scrise, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații.
Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor vor continua în perioada 19-20 august 2026, iar rezultatele finale ale sesiunii de toamnă vor fi afișate pe 24 august 2026.
Informațiile au fost transmise de Biroul de Presă al Inspectoratului Școlar Județean Argeș.