Jurnalul de Arges

Doliu în mediul de afaceri din Argeș. A murit Constantin Pănescu

By Diana Marin · 05/08/2026

Doliu în mediul de afaceri din județul Argeș. Constantin Pănescu, fondatorul Grupului Alcadibo și omul care a condus compania METABET CF timp de peste 20 de ani, a încetat din viață.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții METABET CF, printr-un mesaj publicat miercuri. „Cu regret, anunțăm că domnul Constantin Pănescu, cel care a condus destinele companiei noastre de peste 20 de ani, a trecut în neființă”, au transmis reprezentanții societății.

Potrivit informațiilor comunicate de companie, ceremonia de înmormântare va avea loc joi, 6 august 2026, la biserica din satul Furduiești, comuna Rătești, județul Argeș.

Citește și: Lacrimi la priveghiul lui «Gogu» Covaciu. Familia maseurului lui Dinamo anunță că va da în judecată firma de transport

Constantin Pănescu a fost una dintre cele mai cunoscute figuri ale antreprenoriatului argeșean. El a pus bazele Grupului Alcadibo, din care face parte și METABET CF, companie pe care a dezvoltat-o timp de peste două decenii, transformând-o într-un reper al industriei construcțiilor metalice din România. Sub conducerea sa, METABET CF și-a consolidat poziția pe piață, fiind implicată în numeroase proiecte industriale și de infrastructură atât la nivel național, cât și internațional.

Dispariția lui Constantin Pănescu lasă un gol în mediul de afaceri din Argeș, unde era apreciat pentru spiritul antreprenorial, implicarea în dezvoltarea companiei și contribuția sa la economia locală.