Jurnalul de Arges

Rezultate Titularizare, după contestații. O singură medie de 10 în Argeș

By Mari Tudor · 04/08/2026

Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante și rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2026, indică în Argeș creștere a performanței candidaților față de anul precedent.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, din cei 896 de candidați înscriși, 775 au fost prezenți la proba scrisă, iar 62 s-au retras (61 din motive personale și unul din motive medicale).

Nu au fost înregistrate eliminări, iar o singură lucrare a fost anulată în centrul de evaluare.

Citește și Beneficiarii ASCHFR Argeș, premiați pentru participarea la ședințele de terapie

Concursul s-a desfășurat pentru 43 de discipline, iar procentul notelor de cel puțin 5 a ajuns la 87,50% după soluționarea contestațiilor, în creștere atât față de rezultatul inițial din 2026 (85,53%), cât și comparativ cu sesiunea 2025, când procentul a fost de 78,73%.

În această sesiune a fost înregistrată, atât înainte, cât și după constestații, o singură notă de 10, obținută la disciplina Economic, Administrativ, Poștă.