Jurnalul de Arges

Mâncare la rulote, în faţa Primăriei Piteşti. O clătită, 20 lei

By Gabriel Lixandru · 08/03/2023

Piaţa Primăriei Piteşti este animată în această seară de miercuri, 8 martie, de un - să-i zicem - festival gastronomic. Trecătorii sunt invitaţi să cumpere, de la rulotele instalate încă de marţi seară, specialităţi apetisante (gen street food), la preţuri... pe măsură.

Citeşte şi: Româncele sunt cele mai sărace femei din Europa

În acorduri şi ritmuri de muzică de club, mixată de un DJ, comercianţii oferă spre vânzare clătite (cu dulceaţă de vişine, afine, căpşuni etc), la preţul de 20 de lei bucata, langoşi, de la 10 lei în sus, burgeri, mai normali sau mai... chefi, care costă între 30 şi 39 lei, sortimente de pizza, cartofi sârbeşti şi alte mâncăruri tradiţionale, feluri şi feluri, după gust şi... buzunare.

Nu ştim exact, nu am fost informaţi, dar înclinăm să credem că acest festival va dura cel puţin pînă la finele săptămânii, aşa că aveţi timp, stimaţi cititori să daţi o tură.