Jurnalul de Arges

Argeș. Autocar implicat în accident

By Mari Tudor · 02/02/2023

Accident rutier produs în comuna Morărești, joi-seara. Au fost implicate două vehicule, un autoturism în care se aflau doi pasageri și un autocar în care se aflau trei persoane.

În urma coliziunii, mașina a ieșit de pe drum și s-a răsturnat pe lateral.

ISU Argeș transmite că o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani a suferit o contuzie la mână și un atac de panică, iar cea de-a doua victimă a fost un bărbat în vârstă de circa 68 de ani, care a suferit un traumatism cranio cerebral și a fost transportat la spital.

Citește și S-a ascuns de polițiști pentru că nu avea permis de conducere. Bărbatul a fost găsit într-o pădure din Argeș

Persoanele din autocar nu au avut nevoie de îngrijiri, însă echipajele medicale au monitorizat cele două persoane din autoturism.

Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și două ambulanțe SMURD.