Web Analytics
scris joi, 09.07.2020

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung a pierdut procesul cu ”Evenimentul muscelean”

Dispărut din raza de acțiune a presei după apariția pandemiei de Covid-19 și pensionat la început de stare de urgență, comisarul-șef Gheorghe Ciolan încă a rămas legat de Câmpulung.
Personajul căruia i se cerea demisia la mitingul pentru Daria a avut un eveniment fericit în viață în toamna anului trecut, atunci când s-a recăsătorit, iar amănunte despre nunta primului polițist al Muscelului au apărut și în ”Evenimentul muscelean”. Și nu s-ar zice că i-a displăcut fostului șef de Poliție faptul că a fost ajutat să se expună public, pe lângă aparițiile sale pe facebook sau pe terenul de fotbal, doar că o mică încurcătură de persoană importantă la evenimentul nupțial l-a supărat de s-a dus direct la avocatul Dan Panțoiu și a întocmit cererea de chemare în judecată. La pârât a băgat și ziarul, și patronul, cerând daune morale și repararea greșelii neintenționate. Atât de încrâncenat a fost super-polițistul îndrăgostit a două oară, că a adus la proces și trei martori care să ateste cât de mult a fost afectat de cele scrise în ”Evenimentul”, unul dintre ei fiind adjunctul Poliției Câmpulung, comisarul Marius Șendroiu. Doar că polițistul a pierdut, instanța respingându-i acțiunea. Numai că unul e Gică Ciolan, așa că dă-i și luptă și atacă în apel decizia Judecătoriei. Acum nemulțumirile marelui șef vor fi analizate la Tribunal, așa că o să revenim.
Cătălin Ioan Butoiu

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung a pierdut procesul cu ”Evenimentul muscelean”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...