Web Analytics
scris luni, 06.07.2020

Controale ISU Argeș și recomandări pentru o vacanță în siguranță

 

Controale ISU Argeș și recomandări pentru o vacanță în siguranță

Pe lângă obiectivele inspectorilor de prevenire ai ISU Argeș ce privesc respectarea prevederilor legale împotriva răspândirii COVID-19, conform Legii nr. 55/2020, aceștia urmăresc și respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în controalele desfășurate la unitățile în care turiștii și cetățenii județului Argeș își petrec concediile sau timpul liber în acest sezon estival.

Este vorba despre unități turistice, restaurante, cluburi și alte obiective, unde din cauza unor nereguli viața și sănătatea pot fi puse în pericol. Pentru weekend-ul ce tocmai s-a încheiat, aceștia au verificat 27 de obiective din județul nostru și au constatat 56 de nereguli, care au fost date spre soluționare. Dintre acestea, 8 au fost sancționate cu amendă contravențională în cuantum de 11.500 lei.

Totodată au fost identificate și două unități turistice care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu, în acest sens luându-se măsurile impuse de lege.

De asemenea, ISU Argeș recomandă tuturor cetăţenilor, pentru a se putea bucura de o vacanţă liniştită, să respecte câteva măsuri elementare de prevenire a incendiilor şi câteva reguli minime de urmat în cazul producerii unor situaţii neplăcute:

1.La împachetarea bagajului se are în vedere ca acesta să conţină lanternă pentru traseele de evacuare întunecate/care sunt inundate de fum, bandă izolantă/scotch pentru situaţiile în care fumul începe să pătrundă în încăpere, batistă pentru filtrarea aerului, care se va uda înainte de utilizare. În loc de bandă izolantă/scotch se poate asigura etanşeitatea uşii, utilizându-se prosoape ude.

2.La unitatea de cazare se studiază planul de evacuare în caz de incendiu, care trebuie să se găsească afişat pe partea interioară a uşilor camerelor de cazare şi se identifică traseele de evacuare faţă de camera de cazare şi butoanele manuale de semnalizare a incendiilor de pe nivel.

3.În cazul în care căile de evacuare sunt blocate sau sunt depozitate necorespunzător materiale combustibile, se informează personalul de la recepţie.

4.Se verifică modalitatea de deschidere a ferestrelor.

5.Se verifică dacă există scară exterioară de incendiu şi dacă aceasta se află în apropierea ferestrei camerei de cazare.

În caz de incendiu se au în vedere următoarele reguli:

1.Dacă incendiul este în cameră se va proceda la părăsirea imediată a încăperii, acţionarea butonului de semnalizare şi anunţarea personalului de la recepţie.

2.Pentru evacuarea de la nivelurile superioare ale clădirii se folosesc întotdeauna scările de evacuare. Este interzisă folosirea liftului, acesta putându-se bloca la nivelul incendiat.

3.Dacă incendiul nu este în propria cameră de cazare, se va proceda la părăsirea încăperii, cu condiţia ca acest lucru să poată fi făcut în siguranţă. La părăsirea camerei de cazare, se urmăreşte să fie luată cheia/cartela de intrare pentru situaţia în care incendiul blochează calea de evacuare şi utilizatorul trebuie să se întoarcă în cameră.

4.Pentru a verifica dacă incendiul se manifestă pe coridor, se va proceda la verificarea cu dosul palmei a temperaturii uşii de corespondenţă cu acesta. În situaţia în care uşa este rece, din poziţia aplecat spre pardoseală cu umărul sprijinit de uşă, se va proceda la deschiderea acesteia cu atenţie. Parcurgerea distanţei până la scara de evacuare, în situaţia în care coridorul este inundat cu fum, se realizează din poziţia aplecat sau târâş, avându-se în vedere că zona dinspre pardoseală este mai puţin afectată.

5.În cazul în care coridorul sau scările sunt impracticabile din cauza fumului, trebuie să rămâneţi în cameră, să ţineţi uşa închisă şi să etanşaţi rosturile cu bandă izolantă/scotch sau prosoape ori cearceafuri umede.

6.Se procedează la anunţarea serviciilor de urgenţă pentru a comunica poziţia în clădire. Aceasta se va semnala şi de la fereastra camerei de cazare.

7.În situaţia evacuării în caz de incendiu a spaţiilor de cazare ale cabanelor montane şi structurilor de primire turistice amplasate izolat, utilizatorii vor lua asupra lor haine călduroase.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită