Web Analytics
scris joi, 18.06.2020

Uzina Dacia a vândut stadionul din Ştefăneşti unor oameni de afaceri din localitate

Bomba bombelor! S-a vândut stadionul din Ștefănești. Adică întreaga bază sportivă, însemnând 4,6 ha de teren construibil. De fapt, noul proprietar a băgat deja buldozerele, a împrejmuit terenul și a început deja să construiască. Pe surse, am aflat că în prima fază face câteva terenuri de tenis de câmp și un hotel cu profil sportiv. Apoi, în faza doua, are în plan un proiect imobiliar de anvergură.
Noul proprietar, am aflat tot pe surse, ar fi familia Crăciun, tată și fiu, amândoi din Ștefănești, patroni ai firmei Quiq Comarf Business din localitate. Cei doi Crăciun au afaceri în domeniul logistic, cu precădere, dar fac și construcții. Ei bine, surprinde suma cu care familia Crăciun ar fi cumpărat proprietatea uzinei Dacia de la Ștefănești. La bursa zvonurilor, ar fi vorba de 700.000 euro, în contextul în care francezii cereau anul trecut Primăriei Ștefănești mai mult decât dublu, adică 1,45 milioane euro. Iar primărița Ioana Jenica Dumitru a propus o contraofertă superavantajoasă pentru uzină, de 1,36 milioane euro. Numai că, în mod surprinzător sau poate deloc surprinzător pentru cei avizați, Consiliul local Ștefănești n-a fost de acord cu achiziția, iar proiectul a murit încă din fașă. Cert e că baza sportivă a fost vândută anul acesta de conducerea Dacia-Renault printr-o firmă imobiliară din București și surprinde în continuare suma de chilipir cu care ea a fost achiziționată de noul cumpărător.
(ELECTRO-CUTARE)

Uzina Dacia a vândut stadionul din Ştefăneşti unor oameni de afaceri din localitate

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...