COMUNICAT DE PRESĂ
Instituția Prefectului Argeș informează că argeșenii cu domiciliul în Pitești și localitățile limitrofe, pe timpul stării de alertă, se vor putea deplasa fără declarație pe proprie răspundere într-o zonă delimitată după cum urmează: municipiul Pitești, orașul Ștefănești și comunele Albota, Bascov, Băbana, Budeasa, Măracineni, Bradu și Moșoaia.
Hotărârea (nr 18/19 05 2020) a fost luată azi, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Emanuel Soare. Decizia vine pentru ușurarea deplasării persoanelor în zona din jurul Piteștiului, unde se află foarte mulți agenți economici, centre comerciale și unde locuiesc mulți argeșeni care lucrează în oraș.
Astfel, locuitorii din jurul Piteștiului, din localitățile limitrofe, nu vor mai completa declarația pe proprie răspundere pentru a veni în municipiul reședință de județ. La fel vor proceda și piteștenii care doresc să meargă în localitățile din jur: Ștefănești, Albota, Bascov, Băbana, Budeasa, Măracineni, Bradu și Moșoaia.
În plus, persoanele care fac naveta, sau care trebuie să facă deplasări în afara zonei menționate, în interes de serviciu, pot utiliza adeverința de la angajator. Pentru că modelul adeverinței nu a fost actualizat pentru starea de alertă, deocamdată se poate folosi formularul vechi, care este valabil.

Amenzi de peste 3000 de lei pentru deșeuri aruncate aiurea la Pitești
Polițiștii locali din Pitești au identificat persoane care depozitează gunoi menajer, obiecte...
comuna micesti nu este in zona metropolitana?
in HCL 192/2012 este enumerata si aceasta comunca ca fiind in zona metropolitana
rog intrebati si sa vina cu completari/clarificari
multumesc