Au fost recoltate probe pentru depistarea COVID- 19 de la 115 cadre medicale (medici, asistente și infirmiere) de la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Recoltarea probelor a avut loc în această dimineață, în cortul de triaj, special amenajat în curtea Spitalului Județean de Urgență Pitești, de către personalul medical de la Spitalul Clinic Sanador din București, o echipă formată din 3 medici și 2 asistente. Toată această acțiune a fost posibilă cu sprijinul Fundației Gaudium, a Clinicii Sanador și a Consiliului Județean Argeș care a susținut și intermediat toată această acțiune. În total, în această săptămână, în județul Argeș au fost testate 625 persoane din cadrul instituțiilor aflate în prima linie în lupta cu virusul COVID – 19, din sistemul de sănătate argeșean, Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.
“Doresc să aduc, încă o dată, mii de mulțumiri Fundației Gaudium care este alături de noi încă de la început, pentru tot efortul depus și conducerii Clinicii Sanador pentru că a acceptat să vină în Argeș, știut fiind faptul că și dumnealor au ca prioritate, în testare, propriul personal medical și proprii pacienți. De asemenea, le transmit colegilor mei din sistemul sanitar argeșean, aflați acum în prima linie, că nu sunt singuri în această bătălie și că în ceea ce mă privește voi face tot ceea ce este omenește posibil să le fiu alături și să îi sprijin cu toate puterile mele. Fac un apel, din suflet, către argeșeni să respecte, în continuare, toate regulile impuse de autorități pentru că numai așa vom putea trece cu bine peste și vom învinge în această bătălie pe care o ducem secundă de secundă”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Constantin Dan Manu.
0 Comentarii